sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Cum sa nu vrei sa ai sanii mari?!

Poate ca gresesc.Poate ca sunt nebuna.Poate ca amandoua insa exista unele lucruri pe care eu nu le inteleg.

Una din ele o reprezinta prostia cea de-a doua nesimtirea ce vine odata cu ea si cea de-a treia e conformarea generala a unor oameni care adora maxim sa fie ca toti ceilalti si refuza sa fie unici sau macar personali.

Dar sa o luam cu inceputul si sa ma explic.

Mereu am fost un copil de ala simpatic.
Adica tin minte ca babele mereu sareau sa ma prinda de obrajiori si cu mare entuziasm spuneau:
Vaii ce fetita adorabila!
 Na,bine,Acuma nu era sa le si cred,nu?
 Nici pe mama nu o putem prea crede cand ne complimenteaza.

 Sau pe profesori,sau pe diversi oameni,dar hai ca deja nu mai sunt modesta.
 Deci pe romaneste inceputul meu de viitoare femeie era promitator,aveam un avantaj,eram frumusica.

 Cresc eu si .. hmm Nu arat prea diferit.
Corpul nu prea mi se schimba si intru in lumea Superficialitatii absurde.
Zic Absurde caci pe acolo a inceput sa mi se rupa firul.
-Stai ce?cum?de ce? Trebuie sa fac ce?`

Siiiiiiiiiiiii apare prima replica de genul:
-Dar tu nu prea ai sani,Nu vrei sanii mai mari?
-Nu.(Sec si pe un ton usor intrebator)
-Pai daca nu ai sanii mari nu o sa te placa nici un baiat!
-Da? Mare pierdere! (moment culminant: strang la pieptul ala deloc impunator vreo 3 carti si caut sa dispar cat mai rapid)

 Nah,acuma poate ca-s eu absurda dar aveam 14 ani! Cui naiba ii pasa de sani la 14 ani? De ce ar trebui sa-mi pese de asa ceva la orice varsta pana la urma? Moare lumea de foame in unele tari,viata e absurda si grea si fara asa dileme.

Mai trec ceva ani,draguta posesoare a acestui blog minunat trece pe langa niste minunate desigur exemplare masculine si se aude comentata:
-Ia uite la bruneta!
-Da ma dar are sanii mici!
-Eh,merge.

Al naibii cred ca orgoliul meu in momentul ala s-a facut in mii de bucati.Mai aveam putin si ma sinucideam.Ma jur.=))

Sa revenim insa.De-a lungul anilor am fost ´´intampinata´´cu fel de fel de replici legate de felul in care arat.
Unii ma adorau,altii adorau sa-mi arunce in fata vreo lipsa.(bineinteles ca sa-si compenseze lor vreo lipsa majora in alte departamente).

Un lucru este cert insa,majoritatea suntem spalati pe creier de nu mai vedem pe unde mergem.
Am devenit asa orbi la ce e frumos sau urat incat nici nu mai putem vorbi de subiectivism.

Deja nu mai este vorba despre ce consideram fiecare ca fiind ideal ci despre ce considera majoritatea a fi ETALON.

Etalonul de ceva ani buni?! Anorexie combinata cu o marime a bustului exagerata spre grotesc.Atat.

Nah,acuma daca vreti sa stiti cam ce replica dau cocalarilor sau alora ce se cred interesanti si care ma intampina din prima cu : ´´Auzi ai sanii cam mici.´ Pai....

-Da stiu,dar eu ii ador plus ca incap perfect in palmele mele si in ale altora ce ii apreciaza

Sau simplu:

-Stiu.Is perfecti.

Nu se merita.Nu se merita sa pierzi timpul cu anumiti oameni.Nu se merita nici macar sa ii asculti,de multe ori is doar frustrati si comici.
Dar sa revenim. Uite ce zic eu in legatura cu acest subiect.

Ma ingrijoreaza numarul femeilor botoxate si siliconate si ale celor care desi au ceva in cap traiesc in maxima frustrare si depresie pentru ca se simt defecte din nastere datorita presiunii majoritatii.
Stiti ceva? Nu aveti nevoie de ´´majoritatea´´´.
Cocalarul de la colt nu e fat frumosul vostru iar nesimtitul la costum ce aparent e perfect sufera de ceva sechele personale proprii legate de perfectiune si probabil daca ar fi pus sa aleaga intre voi si privitul inca o data in oglinda ar alege a doua varianta.

Acum.Alegerea e a voastra.Va lasati calcate de opinia publica ce...are opinii despre Orice. Sau invatati sa va iubiti corpul sa acceptati faptul ca el se naste in diverse forme si marimi si ca fiecare forma a corpului are o frumusete aparte specifica.

Dupa mine sanii mici nu au constituit niciodata un defect din contra.
Mi-a placut mereu cum se vede finetea unui decolteu subtil si cum cad niste coliere lungi pe pielea abdomenului meu.Sa ma urasca lumea dar toata aceasta imagine mi s-a parut eleganta.

Si...daca nu ma credeti sunt multe actrite chiar de la Hollywood ce n-au cazut prada acestei presiuni si arata minunat.

15 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. "Dacă mă lovea, nu ştiu ce s-ar fi putut întâmpla. M-ar fi desfigurat, poate m-ar fi ucis chiar. Era fără îndoială un paroxism, o undă de nebunie în furia ei, căci avea în joc aceeaşi frenezie ca animalele din junglă. Niciodată n-o iubeam atât de mult ca în asemenea clipe şi ar fi putut să mă omoare, dar la ispita asta n-aş fi renunţat. E ceea ce n-am întâlnit niciodată la altă femeie, această impresie de a te juca pasionat cu o panteră întărâtată."

    (de la pag.49):

    http://ro.scribd.com/doc/201527/Ultima-noapte-de-dragoste-de-Camil-Petrescu#scribd

    N-am apucat să termin fraza, căci m-am pomenit cu amândouă pernele de puf şi dantelă în cap.

    - Dragă fată, nu mai ştiu cum să mă înţeleg cu tine... Dacă-ţi spun...

    Mă întrerupe poruncitor...

    - Stai, acum vino aproape şi-mi răspunde la o întrebare. Iau o mutră supusă, cu ipocrizie, şi aştept.

    -Da?

    - Cine era o fată blondă şi uscată?...

    - Care?

    - Una urâtă... după lucrare, când tu vorbeai cu profesorul, câţiva băieţi şi vreo două fete discutau despre tine. Asta se lăuda că te cunoaşte... Un băiat spunea şi el că aţi făcut liceul împreună.

    - Cine, frate?

    - Ei, cum cine? Una... blondă şi urâtă. Era în capul băncii a cincea.

    Nu ştiu nimic, dar spun la întâmplare:

    - Care, aia din capul băncii a cincea...? A...! blonda... aia cu gura frumoasă...?

    Strâmbă din buze.

    - Da, frumoasă, dacă era vopsită ca o paparudă.

    Am înţeles şi joc mai departe, cu mutra cea mai convinsă:

    - A, ştiu acum. E o fostă metresă a mea...

    Mă priveşte o clipă uimită, cu sprâncene circomflexe.

    - Mizerabile, şi se năpusteşte asupra mea cu pumnii.

    - A, da... frumoasă fată... ce gură avea...

    M-a împins cu picioarele afară din pat şi, ca să nu cad, a trebuit să cobor.

    - Dragă, avea o gură caldă şi lacomă... Strigă la mine mânioasă:

    - Taci... n-auzi, taci...

    Şi, lăudăros, din mijlocul dormitorului:

    - Lacomă... dragă... Aia ştia să sărute, nu ca tine. Aruncă acum cu pernele în mine, strigând în genunchi, în mijlocul patului:

    - Nu mă interesează... taci... nu vreau să aud... era slută.

    - Când te strângea în braţe... nişte braţe, cu adevărat colaci de salvare...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vrea să-mi arunce cartea de pe mescioară în cap, dar sar mai înainte, o prind în braţe şi o culc în pat. I-am fixat umerii în olanda albă a aşternutului, petrecându-i mâna stângă pe sub talie, arcuindu-i astfel pieptul cu sânii mici. îi prinsesem amândouă mâinile, căci cu cotul îi apăsam braţul stâng, iar cu degetele îi încleştasem braţul celălalt aproape de umăr. Corpul îi era de sub sâni în jos liber şi gol tot, dar nu putea să scape din prinsoare, cu toată truda ei de zvârlugă. în felul acesta gura îi era în voia mea, căci stam în genunchi şi aveam şi braţul drept cu totul liber. N-o sărutam. îmi apropiam numai buzele de colţul gurii ei şi aşteptam. Se smucea, arunca picioarele căutând să mă lovească, dar totul era de prisos. Cămăşuţa i se adunase spre gât. O întrebam ironic:

      - Tot mai vrei să dai oamenilor cu cărţile în cap? şi-i conturam, abia atingându-le cu gura, buzele moi şi cărnoase, iar când înfiorat le simţeam întredeschiderea şi respiraţia caldă de floare, mă depărtam de ele şi mă apropiam uşor de urechiuşe. îşi răsucea mijlocul, se vânzolea opintindu- se în călcâie, făcând ca o punte arcuită din trupul ei oferit tot unui zenit al voluptăţii, vădind goală, floarea de mătase palidă din mijloc, în lumina cristalină crudă a lămpii.

      - Mai eşti afurisită?

      Nu vrea să vorbească şi, amărâtă, avea aerul să spuie că scapă ea din strânsoare şi are să-mi arate mie.

      Era vânjos şi viu trupul, în toată goliciunea lui de femeie de douăzeci de ani, tare, dar fără nici un os aparent, ca al felinelor. Pielea netedă şi albă avea luciri de sidef. Toate liniile începeau, fără să se vadă cum, aşa ca ale lebedei, din ocoluri. Sânii robuşti, din cauza mâinii mele petrecute pe sub talie, prelungeau graţios, ca nişte fructe oferite, coşul pieptului, ca sub ei, spre pântec, căderea să fie bruscă. Picioarele aveau coapsele tari, abia lipite înăuntru când erau alături, lung arcuite în afară, din şold la genunchi, ca şi când feminitatea ei ar fi fost între două paranteze fine, prelungi. Cu toată înverşunarea împotrivirii, mi-am apropiat gura de a ei, dar când am simţit-o moale şi bună, ca un miez bun de fruct, i-am dat dintr-o dată drumul şi-am sărit în mijlocul dormitorului, ca de frica unui şarpe.

      S-a ridicat înfuriată, aprigă, în genunchi şi în aceeaşi clipă mi-a zburat în cap cartea... şi de abia am avut timp să mă feresc, căci flaconul cu apă de colonia de pe masă a zburat şi el, prăbuşind în spatele meu o etajeră cu vasul de flori cu tot, făcându-se cioburi.

      Ștergere
    2. Dacă mă lovea, nu ştiu ce s-ar fi putut întâmpla. M-ar fi desfigurat, poate m-ar fi ucis chiar. Era fără îndoială un paroxism, o undă de nebunie în furia ei, căci avea în joc aceeaşi frenezie ca animalele din junglă. Niciodată n-o iubeam atât de mult ca în asemenea clipe şi ar fi putut să mă omoare, dar la ispita asta n-aş fi renunţat. E ceea ce n-am întâlnit niciodată la altă femeie, această impresie de a te juca pasionat cu o panteră întărâtată. Am prins-o din nou în braţe, şi când mi-a simţit gura apăsată în plin, cald, pe a ei, s-a destins toată, s-a înmuiat ca o cârpă, şi-a trecut braţul după gâtul meu şi a rămas atârnată de gura mea.

      Scăpat din strânsoarea sărutului ei, mi-am plimbat buzele de-a lungul taliei cu răsuciri molcome, mi-am lipit
      urechea şi obrazul de pântecele neted şi catifelat, ca o petală de trandafir galben, ascultând înăuntru viaţa femeii, în ovarele ei, ca o sevă, atent cum ascultă medicul pieptul celui pe care îl examinează. A prins să se frământe iarăşi, se frângea ca o pâine a iubirii trupului tânăr, era lânced albă, şi cu ochii închişi peste durerea dospită din ea, oferind între dinţi, întinsă, garoafa însângerată a buzelor. Eu priveam ochii îndoliaţi, care vegheaseră nopţi de-a rândul deasupra patului prietenei bolnave, mâna palidă care scotea din camera suferindei ligheanul cu pansamente murdare schimbate, aceeaşi mână palidă care copia zeci şi zeci de pagini pentru mătuşă. Am prins să caut în tot trupul acesta de prinţesă dornică sufletul, floarea gândului şi a loialităţii. Tăcut, voinţa dintre noi creştea, se exaspera ca sacadele unui spasm. îmi gângurea numai, deodatămînvăpăiată şi năvalnic rumenită, năucit şi cald în ureche, vorbe fără şir: "Dacă nu... Viaţa mea... dacă nu..."

      Până la minunea din urmă a îmbrăţişării.

      http://archive.org/stream/Camil_Petrescu-Ultima_noapte_de_dragoste_intiia_noapte_de_razboi.pdf/Camil_Petrescu-Ultima_noapte_de_dragoste_intiia_noapte_de_razboi_djvu.txt

      Ștergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Camil Petrescu este genial. Trebuie sa citesc iar Ultima noapte de dragoste..

      Ștergere
    2. :)

      E doar un episod, romnul prezintă drama lui Gheorghidiu (neamurile ahtiate după avere, sotia tânără şi infidelă, frontul cu ororile lui...).

      Trebuie (re)citit şi romanul "Întunecare", de Cezar Petrescu. Nu ştiu dacă au fost neamuri - romanul tratează tot despre episodul 1916-1918 şi după (inadaptarea post-război a personajului principal, Radu Comşa, care se sinucide).

      Ștergere
    3. Tinereţea lui Cezar Petrescu a fost profund marcată de boală şi depresii. în 1911, în anul II de facultate, la Iaşi, contractează o tuberculoză ganglionară, fi­ind operat în 1913. În ceea ce priveşte cariera, cu toate că a ab­solvit Dreptul, nu a do­rit să profeseze niciodată.

      Dar cel mai dra­matic moment este acela din mai 1918, când în urma unei partide de cărţi cu ofiţeri străini la care a pierdut o sumă mare de bani, pe care a achitat-o din sa­la­riile funcţiona­rilor din plasa unde era subprefect, a încercat să se sinucidă cu mangan. "Sper că mă vei ierta de ne­plă­ce­ri­le ce v-am făcut în inutila-mi viaţă. Am fost un biet animal, nici mai bun, nici mai rău decât celelalte muritoare", scria atunci Cezar Petrescu.

      Nu este de mirare că în romanele sale existenţa umană este profund tragică, eroii săi sunt învinşi ai vie­ţii. Vagul şi cenuşiul cotidian, stresul, dr­a­m­a ratării, a compromisului într-o existenţă banală, care duce până la nebunie, se repetă în paginile povesti­rilor şi ro­ma­nelor sale. Mii de pagini, 70 de volume de mare diversitate, o vastă operă de actualitate şi astăzi, scrisă într-un limbaj expresiv, mai co­lorat, cu multe neologisme.

      Se ştie că mult timp Camil Petrescu a fost chinuit de faptul că era confundat cu Cezar Petrescu, pe care îl considera un scriitor de consum. Prozator de factură modernă, spun criticii. Datorită lui Cezar Petrescu au intrat în literatura noastră beţia volanului, mobila cubistă, cimentul şi asfaltul, descrierea sălilor de operaţie din marile clinici, de fapt modernitatea cu toate aspectele ei domestice şi publice. Cronicar al realităţii, nota în cărţile sale cele mai diverse amănunte, evenimentul de senzaţie alături de fenomenul social şi de pagina de istorie. A descris societatea în care trăia, pe care o ridiculiza şi de care îşi bătea joc cu ironie amară.

      http://jurnalul.ro/campaniile-jurnalul/redescoperirea-romaniei/cezar-petrescu-cronicar-al-realitatii-interbelice-515783.html

      Ștergere
    4. Am fost la un pas sa cumpar romanul "Intunecare" de mai multe ori. Nu-s foarte convinsa nici astazi daca-l am sau nu.Voi afla exact ce si cum.Presimt ca va trebui sa-mi fac musai camera de lectura sau daca nu, sa-mi construiesc biblioteca aia imensa la care tot visez.

      Ștergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Esti pe treaba ta, in lumea ta :))))) Iar faci monolog.

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    4. Nu-s masochista deci nu ma pasioneaza.

      Ștergere