Nu vrei bani?!

Recunosc,termenul de ´´bani´´m-a lovit intr-o dimineata ca o halca de carne expirata,luata direct din congelator si directionata frontal si precis,spre obrazul meu inca prea nepregatit.

Deodata ma gasisem intr-o lume in care mi se tipa ca trebuie sa fac bani desi totul era imposibil.
O logica primara imi dadea si ea in cap.

Cum sa fac bani( de vreme ce toti ma impingeau indirect spre asta) daca nimic ce mi-ar putea aduce asta,nu este realizabil? Negativismul,pesimismul si depresia crunta a celor din jur,actiona ca un cutit in carnea mea vie si inca expusa parerilor celorlalti.

Bineinteles ca ceva din mine urla si nu vroiam sa ii cred,dar ma gaseam secatuita de orice ar fi optimist si energic inca in mine
,la sfarsitul zilei.

Logica mea,initial simpla,a deviat spre satisfacerea propriilor placeri.
Nu ma interesa de bani pentru ca lucrurile imi erau evidente;
Viata se compune din momente si vroiam sa le fac cat mai bune.Iar ele au fost si multe.

Am ajuns sa nu cred nimic,sa experimentez orice si sa fac orice.
Cum? Fiind surda,oarba si practic nesimtita la oricine vomita acid pe langa mine sau direct spre mine.
Nu-mi pasa de negativismul altora.
Nu-mi pasa de vietile lor nefericite ce ei si-ar fi dorit sa le simt si eu,preferabil la aceeasi intensitate.
Nu vreau sfaturi de ´´bun simt´´.

Nu consider ca viata este o plafonare si cred ca orice iti doresti cu adevarat este realizabil cu o conditie;
Sa fii dispus sa-ti vomiti si ficatul incercand si incercand iar si muncind zi si noapte pana reusesti.

Viata este un iad sau un rai totul depinde de cum doresti sa-l vezi.
Daca tu crezi ca este un iad sa muncesti pentru visul tau si sa ai curajul sa fii tu,atunci nu viata este un iad ci tu esti,Iadul este in tine si tu ti-l imprimi propriei vieti zilnic.

Este iarna iar iarna trecuta simteam pana in ultimii pori o durere inimaginabila.
Imi taia pielea ,odata cu frigul crud al iernii,iar lacrimile ma invadasera ca intr-un inec.

Imi dorisem totul si uitasem ca totul este posibil.
Ascultasem atat de altii si lasasem suferinte stupide sa-mi abureasca gandirea.
Insa acolo,in frigul acela oribil, cum eu eram in haine subtiri privind ca o nebuna cerul serii,totul era mai senin decat fusese vreodata:
Tot ceea ce sunt si tot ceea ce va fi vreodata,va fi compus si imbinat perfect in propria-mi carne.

Nu pot pierde nimic dar pot castiga o mie.
Ma voi azvarli de cele mai ascutite stanci si voi urla cu o bucurie maniaca o fericire turbata.
Fericirea de a fi stapana propriului destin si de a realiza orice imi voi dori.
Singura persoana ce ma poate opri sunt eu.
Iar eu am murit demult.
Atunci si in fiecare an iar.