marți, 17 iunie 2014

Ce carte te-a marcat?

Mereu citesc si daca nu o fac, atunci imi scriu propria-mi poveste.
Ea este incurcata, uneori ma socheaza si pe mine.

Cine este bun? Ce scriitor merita titulatura de genial?
As zice clar: Acela ce-ti vorbeste tie.
Nu exista scriitori prosti ci exista doar oameni incapabili sa transmita ceva.
De vreme ce impactul a fost creat si viermele este viu. Scriitorul si-a atins targetul.

Esti al lui. Te va chinui in ce fel va dori si te vei trezi schimbat ca dupa o experienta intensa.
"Ce carte esti tu?" ma intreaba un amic curios.
Depinde maniera in care vrei sa ma descriu, ii raspund eu imediat.

Nu voi soca pe nimeni daca voi spune, ca ador sa citesc carti ciudate.
Ma distreaza, ma fac sa-mi pun intrebari si apoi...viata este prea scurta pentru a suferi prea mult.
Si totusi...trecand peste asta. Ce carte m-a afectat cel mai rau? Cea care mi-a distrus somnul pentru cateva zile dar care m-a invatat de ce este important sa traim. Sa ne zbatem sa traim si sa ne bucuram ca suntem vii.


"Ca să-ţi dai seama cât de bine este să trăieşti, trebuie să fi dorit să mori."

Infricosator? Nu. E ca un cutit fix in inima, dar daca ai nevoie de asta, fix atunci, si-l vezi scris intr-o carte, poate sa-ti schimbe intreaga viata.

De ce citeam asta la 14 ani?

Pentru ca aveam nevoie. Mereu simt ca exista un moment perfect in care trebuie sa citesc o anumita carte.
Nu cred in recomandari. Nu cred in presiuni sau obligatii.
Nu pot citi ceva de dragul cuiva, sau pentru ca simt ca trebuie sa citesc.

Citesc lucruri de care am nevoie.
Caut raspunsuri.  In carti? O sa rada unii. Da in carti.
 Am experienta de viata, dar daca cineva sau ceva nu-ti spune EXACT ceea ce trebuie sa auzi, pur si simplu nu o realizezi.
Suntem subiectivi cu lucrurile ce le traim.
Nu putem judeca clar mereu.

Am citit si am trait. Si m-a durut dar mi-a placut. Este bine sa mai si mori din cand in cand, altfel cum ai putea sa inveti sa traiesti viata la adevarata ei intensitate? Si Tyler Durden din Fight club spunea acelasi lucru.

"Nu există nici fericire, nici nenorocire pe lume, există doar compararea unei stări cu cealaltă şi atâta tot. Doar cel care a simţit nefericirea cea mai cumplită e în stare să simtă cea mai mare fericire"

Exista oare ceva mai optimist decat aceste idei?
Nu suntem victimele nimanui nici macar ale propriei noastre vieti.
Nu trebuie sa acceptam ceea ce ni se intampla si nici vorba nu trebuie sa ne purtam tristetea si dramele trecutului ca o scuza. Daca am suferit este bine, putem sa ne bucuram de momentele fericite cu adevarat!
\
Citatele sunt din " Contele de Monte Cristo'" de Alexandre Dumas.

Nu. Nu este singura carte pe care am citit-o dar este cartea ce ocupa cel mai special loc in mine. Contele de Monte Cristo reprezinta un ideal pentru mine.

Are o complexitate aparte si o corectitudine pe care mi-as dori-o sa o vad in multi oameni.

Daca vreti sa devin "usor proasta" , pot spune ca este barbatul ideal. ( Dar aici nu vorbim de carti romantice cu iz erotic) .Contele de Monte Cristo ar speria pe multe femei. Sau pe multi oameni.

Complexitatea personalitatii sale este sculptata in diamant.
Dintr-un om simplu si inocent el devine omul perfect integrat in societate.Cel invidiat de toti.
Nu este puterea invidiata in general, de toti?

Multi ar spune ca acest Conte si-a vandut sufletul de mult.
Ca si l-a pierdut in temnita in care a fost inchis atatia ani.
Ca i-a murit in chinuri in piept atunci cand a aflat ca al sau tata a murit de foame. De saracie si de foame.
Sau ca femeia iubita este casatorita cu cel mai mare dusman al sau.
Si ca prietenii? Prietenii? Sunt cei care i-au infipt primii cutitul in spate.
El nu mai are nimic.. si ajunge sa aiba Totul.

Ce este totul?
Sunt banii pe care ii are?
Este influenta datorata inteligentii sale ascutite?
Este educatia sa desavarsita?
Este sadismul pe care-l infrupta dimineata ca pe un ceai aromat, atunci cand se delecteaza, privind o executie in public?

Nu. Totul este subiectiv.
Pentru multi el are totul.
Pentru el totul este prea putin.
Viata sa devine un motiv, iar motivul sau este razbunarea.

Il privesc innecandu-si amarul in opiu si constientizandu-si nefericirea...si-mi spun acest om este extraordinar.
Nimic din ceea ce este, nu are de-a face cu mediocritatea.

El merita un nou inceput. O viata altfel. Si totusi..el nu poate sa-si ofere altceva pana cand trecutul sau nu este rezolvat si ingropat. O aluzie la noi toti? La trecutul nostru chinuitor? La sforile legate strans de corpul nostru, ce ne sufoca si chinuie, asteptandu-si eliberarea? Bineinteles.

'"Este singura carte ce m-a facut cu adevarat sa sufar!"
'De ce ai citi ceva ce te face sa suferi?'
''Pentru ca este intotdeauna mai bine sa stii de inainte ceea ce te asteapta. Inocenta din tine va fi distrusa mai tarziu sau mai devreme, uneori este bine sa stii. Desi o vei trai oricum.''

Ce m-a invatat aceasta carte va trai mereu in mine.
Imi va aminti sa ma bucur de orice moment pentru ca viata este asemenea valurilor. Imprevizibila. 
Imi va aminti ca oamenii sunt gri iar corectitudinea tine de a face ceea ce tu simti pe dinauntru ca este corect.
Ca moralitatea este un concept pur personal.
Ca suntem rezultatul a ceea ce am scos din ceea ce ni s-a intamplat.
Ca nu exista lucru pe care nu-l poti realiza sau sentiment peste care nu poti trece peste.

11 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  6. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte macabru. La carti ''altfel'' as mentiona ''Colectionarul'' de John Fowles ( un barbat inadaptat societatii ce imbogateste deodata si prinde curaj, decide sa o rapeasca pe femeia de care era fascinat, ce era pictorita, cu gandul de a o tine captiva(legata de multe ori) pana cand ea se va indragosti de el). "Mantissa'' tot de John Fowles( despre hipersexualizarea femeii, despre slabiciunea masculina in fata sexului frumos, sau mai pe scurt zis despre cum se simte un barbat ce se trezeste deodata la nebuni,intr-un spital, aproape gol si este inconjurat de cele mai sexy asistente din lume ce au ganduri deloc inocente cu el) "Gradina de ciment" de Ian McEwan( despre incestul frate-sora), "Pianista"- Elfriede Jelinek (BDMS, surprinde o femeie intelectuala macinata de propria ei sexualitate. O carte ce surprinde foarte bine complexitatea sexuala a unei femei), ''Crima si pedeapsa'' Dostoievski (mi-a dat cosmaruri, m-a facut sa simt ca innebunesc odata cu personajul cartii), Nuvelele lui Jean Paul Sartre de multe ori aparand toate sub forma unei carti sub numele unei din ele ''Zidul''( despre nebunia umana,slabiciunea ei, depravare, ura, porniri/impulsuri sexuale/fetisuri), "Portretul lui Dorian Gray'' de Oscar Wilde (despre depravare, egoism, complexul de zeu, narcisism, epicurism, si mai ales despre ce ti se poate intampla daca gusti/incerci tot ceea ce este interzis din viata. Cartea m-a inspirat in viata, cum o citisem cand aveam 13-14 ani. Inca este in topul preferatelor mele.) , orice a scris vreodata Marquis de Sade.

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    3. Ia-ti si Colectionarul. S-ar putea sa-ti placa chiar mai mult. Tipul este submisiv oarecum si femeia de care el este fascinant are trasaturi dominante. Cu siguranta ti-ar placea schimbul de replici dintre ei si tensiunea mentala si tot.

      Ștergere