luni, 28 iulie 2014

Discutie cu un barbat

 el: Tu nu arati ca o victima

EU: Serios? La ce figura de copil am eu? :)) HaHaHa
el: Nu tine de figura, tine de gesturi si atitudine si a ta este perfecta
EU: Ha. Ce atitudine ma? Atitudinea mea de "Daca nu te duci singur in ma-ta, te indes eu cu forta?"

el: Da si aia. Dar mie-mi place mai tare atitudinea aia increzatoare a ta
EU: Aia cu iz sexual?
el: Da. Aia e geniala.
EU: Pai ce are asa genial?
el: Pai provoaca si e foarte interesanta.

EU: O sa cred ca barbatii sunt masochisti!

el: Nu e musai vorba de asta insa este sexy sa vezi o femeie ce stie ce vrea
EU: Da bine. Dar asta nu vezi zilnic, peste tot? Doar nu s-o chinui femeile atat sa poarte mulat si sexy plus tocuri cui si tot arsenalul ala.
el: Asta nu le face sexy.
EU: De ce nu? Ce nu-i fain sa arati ca-ti place sa faci sex?
el: Ba da. Dar depinde cum o faci si ce arati mai exact
EU: Eu arat cam des ideea aia de " Daca te prind rup totul de pe tine. Adica arat faptul ca nu ma F*ti tu, ci te rup eu pe tine in doua, daca am chef." Bine eu asta arat..asa..intamplator. Doar stii ca-s o pisicuta :)))
el: Da. Si ce mai pisicuta...
EU: Pai nu-s?
el: As zice mai degraba felina. Ca sa nu zic fiara.
EU: Rawwwwr :)))
 Stai putin. Daca merg pe premiza ta as ajunge sa cred ca visul barbatilor este "una ce sa ii rupa in doua"
el: Pai ce, te mira asta acum? Credeam ca stiai asta de multa vreme.Toti mor dupa una ce stie ce vrea. Insa sunt cam rare.
EU: Bai eu stiu. Slava domnului mi s-a tot confirmat in ani. Insa ma mai mir si eu :))
el: De ce te-ai mira FIX TU de asta?
EU: Pentru ca multi au tendinta sa insulte/jigneasca/ sa se comporte ca niste idioti notorii cu orice femeie ce are tupeu sau care stie ce vrea
el: Pai stii. E ca joaca aia de baietei cand sunt mici. Ori se comporta urat cu fetele ca sa atraga atentia ( Ca asta este tot ceea ce stiu sa faca) ori ca-s frustrati ca stiu ca nu pot sa aiba o asemenea femeie.
EU: Suna logic dar stupid.
el: Pai este stupid.
EU: HAHAHA. Mi-aminteste totul de faza aia cu "F*ck me like you hate me!"
el: Cu placere?!
EU: =)))

10 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Of course a massochist would agree and think ..at weird things :))

      Ștergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Citisem undeva (poate în "Colţ Alb" de Jack London) că lupii masculi nu ripostează la muşcăturile (-avertisment) ale femelelor din haită. Am mai căutat pe net şi se pare că e valabil mai ales când e vorba despre femela alfa (şefa haitei sau "nevasta" şefului) şi femela beta (imediat a doua în ierarhie).

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu-i valabil (cred) la masculul alfa, care ar ucide. În carte, Colţ Alb (lup domesticit, re-sălbăticit şi aciuit într-o haită) este muşcat de mai multe ori ('avertizare/punere la punct) de o lupoaică-şefă, şi stă ca paralizat, instinctul îi interzice să riposteze (vor avea mai apoi pui împreună, mai zicea cartea).

    RăspundețiȘtergere
  5. Se produse o învălmăşeală supărătoare. Sania, prinsă între un trunchi de copac şi o stîncă uriaşă, rămăsese cu fundul în sus. Pentru a ieşi din încurcătură, se văzură nevoiți să deshame cîinii. Amîndoi erau aplecați peste sanie, încercînd s-o întoarcă, cînd Henry îl zări pe Ureche Tăiată rupînd-o la fugă.
    - La mine, Ureche Tăiată! strigă el, ridicîndu-se şi uitîndu-se după cîine.
    Dar Ureche Tăiată o zbughi, lăsîndu-şi urmele pe zăpadă, iar ceva mai departe, pe pîrtie, înapoia lor, îl aştepta lupoaica. Cînd ajunse însă aproape de ea, Ureche Tăiată deveni brusc mai prevăzător. Îşi încetini mersul, înaintînd cu paşi mărunți, apoi se opri. O privi cu luare-aminte şi cu neîncredere, şi totuşi plin de dorințe. Părea că lupoaica îi zîmbeşte, arătîndu-i colții mai degrabă cu bunăvoință decît cu vrăjmăşie. Făcu, jucăuşă, cîțiva paşi spre el, apoi se opri. Ureche Tăiată se apropie de ea, încă neîncrezător şi prudent, ținîndu-şi coada în sus, urechile ciulite şi capul ridicat.
    Se dădu şi mai aproape, încercînd să ajungă bot în bot, dar ea se dădu înapoi sprintenă şi sfioasă. Cum făcea el un pas înainte, ea se retrăgea. Pas cu pas, îl ademeni departe de tovărăşia oamenilor, care-i dădea siguranță. Deodată, ca străbătut de o vagă presimțire, Ureche Tăiată aruncă o privire înapoi spre sania răsturnată, spre ceilalți cîini din atelaj şi spre cei doi oameni care îl strigau.
    Orice idee i-ar fi încolțit însă în minte, lupoaica i-o spulbera pe dată înaintînd spre el, întinzîndu-şi botul pentru o clipă, retrăgîndu-se apoi sfioasă de cum începea el să înainteze.
    Între timp, Bill îşi aminti de puşcă. Dar era prinsă sub sania răsturnată şi, în vreme ce Henry îl ajuta să întoarcă încărcătura, Ureche Tăiată şi lupoaica ajunseseră prea aproape unul de altul şi prea departe de ei ca să poată risca un glonț.
    Cînd Ureche Tăiată îşi dădu seama de greşeală, era prea tîrziu. Înainte de a pricepe care este cauza, cei doi îl văzură întorcîndu-se şi luînd-o la fugă înapoi spre ei. După aceea zăriră o duzină de lupi jigăriți şi cenuşii care goneau prin zăpadă, venind de-a curmezişul pîrtiei, ca să-i taie retragerea. Pe dată pieriră şi sfiala şi voia bună a lupoaicei. Scoțînd un urlet, ea se năpusti asupra lui Ureche Tăiată, care o împinse cu umărul, dar cum retragerea îi era tăiată şi mai dorea încă să ajungă la sanie, îşi schimbă drumul, încercînd să facă un ocol. Apăreau tot mai mulți lupi, care se alăturau urmăririi. Lupoaica se ținea după el la distanță doar de un salt şi-l urmărea de una singură.
    - Unde te duci? îl întrebă Henry pe tovarăşul său, apucîndu-l de braț. Bill îl dădu la o parte.
    - Nu mai pot să îndur asta - zise el. Dacă o să le vin de hac, n-o să ne mai înhațe nici un cîine. Cu arma în mînă, el se înfundă în desişul care străjuia pîrtia. Era limpede ce avea de gînd să facă. Luînd sania ca centru al cercului pe care îl descria Ureche Tăiată, Bill plănuia să taie acest cerc într-un punct, înaintea urmăritorilor. Cu puşca în mîna, în plină zi, Bill ar fi fost în stare să vîre lupilor spaima în oase şi să-şi salveze cîinele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. - Hei, Bill! îi strigă Henry din urmă. Bagă de seamă! Dacă nu merge, las-o baltă!
      Henry se aşeză pe sanie, urmărindu-l cu privirea. Nu-i mai rămăsese altceva de făcut. Pe Bill îl pierduse din vedere, îl zărea însă în răstimpuri pe Ureche Tăiată, apărînd şi dispărînd prin desişuri şi printre molifți. Henry găsea că situația e deznădăjduită. Cîinele îşi dădea bine seama de primejdie, dar continua să fugă, descriind un cerc tot mai larg, în timp ce haita de lupi alerga înlăuntrul acestui cerc, descriind altul mai mic. Era zadarnic să-ți închipui că Ureche Tăiată ar fi putut depăşi urmăritorii atît de mult, încît să taie cercul pe care îl descriau lupii, înaintea acestora, şi să ajungă la sanie.
      Cele două cercuri se apropiau cu repeziciune.
      Henry ştia că undeva, prin zăpezile acelea, într-un loc pe care desişurile şi arborii îl ascundeau, haita, Ureche Tăiată şi Bill erau pe punctul de a se întîlni. Totul se petrecu prea repede, cu mult mai repede decît se aşteptase. Auzi o împuşcătură, şi alte două, trase una după alta, şi înțelese că
      Bill şi-a terminat muniția. Auzi apoi larmă multă, urlete şi schelălăieli. Recunoscu urletul de durere şi de spaimă al lui Ureche Tăiată şi auzi un urlet de lup, un urlet de animal rănit. Şi aceasta a fost totul. Urletele se curmară. Schelălăitul se stinse în depărtare. Liniştea se aşternu din nou peste ținutul însingurat.
      Henry rămase mult timp aşezat pe sanie. Nu mai simțea nevoia să se ducă să vadă ce s-a întîmplat; ştia şi aşa, ca şi cum totul s-ar fi petrecut sub ochii lui.

      http://e-povesti.ro/povesti/jack_london/colt_alb

      Ștergere
    2. ambițios, în vîrstă de trei ani.
      In timpul din urmă, lupoaica devenise tot mai sălbatică. Toți cei trei pretendenți purtau urmele colților ei. Totuşi nu-i răspundeau niciodată la fel, nu se apărau împotriva ei. La cele mai sălbatice muşcături ale ei îşi întorceau grumazul şi, dînd din coadă sau făcînd paşi mărunți, încercau să-i potolească mînia. Dar dacă erau blînzi cu ea, unul față de celălalt se purtau cu cruzime. Cel de trei ani devenise prea ambițios în sălbăticia lui. Îl înhață pe cel mai bătrîn de partea unde se afla ochiul cu care acesta nu vedea şi-i sfîşie urechea, fîşii, fîşii. Deşi cel bătrîn şi cărunt era chior, în lupta împotriva tinereții şi vigoarei celuilalt folosi înțelepciunea anilor îndelungați de experiență. Ochiul lipsă şi botul lui plin de cicatrice stăteau mărturie a aprigei experiențe pe care o agonisise. Supraviețuise prea multor lupte ca să zăbovească acum o clipă, neştiind ce are de făcut.
      Lupta începu cinstit, dar nu se termină tot astfel. Nu se ştie care ar fi fost sfîrşitul, dacă cel de-al treilea lup n-ar fi luat partea celui bătrîn; împreună cu şeful cel bătrîn şi şeful cel tînăr, îl atacară pe ambițiosul în vîrstă de trei ani, hotărîți să-l ucidă. Era prins din amîndouă părțile între colții nemiloşi ai tovarăşilor săi de odinioară. Uitate erau zilele cînd vînaseră împreună, uitat era vînatul pe care-l răpuseseră împreună, foamea pe care o înduraseră. Toate acestea erau de domeniul trecutului. Acum se punea problema dragostei - dintotdeauna mal cumplită şi mai crudă decît goana după hrană.
      Şi în acest timp, lupoaica - pricină a tot ce se petrecea -şedea mulțumită şi urmărea lupta. Ba chiar îi făcea plăcere. Era vremea ei - şi asta nu i se întîmpla prea des - era vremea cînd coamele se zbîrleau şi colțul lovea alt colț sau sfîşia carnea care ceda, şi toate acestea pentru a o cuceri pe ea.
      Şi în această luptă pentru dragoste, cel de trei ani, care era la prima lui aventură, îşi dădu viața. Cei doi rivali străjuiau acum trupul celui ucis. Se uitau la lupoaică, care şedea în zăpadă rînjind. Dar lupul cel bătrîn era înțelept, foarte înțelept, în dragoste ca şi în luptă. Şeful cel tînăr îşi întoarse capul ca să-şi lingă o rană de pe grumaz. Îndoitura grumazului său era întoarsă spre rival. Cu singurul lui ochi, lupul cel bătrîn observă prilejul. Se repezi cu iuțeală şi-şi înfipse colții. Îi făcu o rană lungă, sfîşiind carnea şi intrînd adînc cu colții. În drumul lor, colții plesniseră vîna mare de la gît. Apoi sari într-o parte.
      Şeful cel tînăr scoase un urlet groaznic, dar urletul i se opri la jumătate, într-o tuse sîcîitoare.
      Sîngerînd şi tuşind aproape răpus, el se năpusti asupra celui bătrîn şi începu lupta, în timp ce viața i se scurgea din trup, picioarele îi slăbeau, ochii i se împăienjeneau, iar salturile îi deveneau din ce în ce mai scurte.
      În tot acest timp, lupoaica şedea şi rînjea. Lupta îi trezea o bucurie nelămurită, pentru că aşa e dragostea în wild, o tragedie a sexului, a naturii, dar care e tragedie doar pentru cei ce pier. Pentru cei ce supraviețuiesc nu e tragedie, ci împlinire şi dorință.
      Cînd şeful cel tînăr rămase țeapăn în zăpadă, chiorul păşi mîndru peste trupul lui, îndreptîndu- se spre lupoaică. În ținuta lui era un amestec de triumf şi prevedere. Era foarte sigur că era respins şi rămase mirat cînd ea nu-i arătă mînioasă colții. Pentru prima oară îl primea cu bunăvoință. Îşi frecă botul de-al lui mirosindu-l şi chiar consimți să sară în juru-i, să zburde şi să se joace cu el cum s-ar fi jucat cu nişte pui. Şi el, cu toți anii lui cărunți şi cu experiența lui plină de înțelepciune, se purta tot ca un pui şi chiar ceva mai smintit.

      Ștergere

    3. Se tîrî spre tovarăşa lui şi încercă s-o înduplece să se ridice. Dar numai ce mîrîi o dată la el că lupul ieşi singur în lumina strălucitoare a soarelui, unde simți că zăpada de sub labe e afînată şi mersul mai anevoios. O luă în sus, de-a lungul albiei înghețate a rîului, pe acolo pe unde zăpada umbrită de copaci era încă tare şi curată. Rătăci vreme de opt ceasuri şi se întoarse după lăsatul serii, mai lihnit decît la plecare. Vînat găsise el, dar nu-l putuse prinde. O luase peste crusta de zăpadă care se topea, înfundîndu-se în omăt, în timp ce iepurii lunecau la suprafață mai uşor ca oricînd.
      Se opri la gura vizuinii cu o tresărire bruscă de neîncredere. Zgomote slabe, ciudate, răzbăteau dinăuntru. Nu erau zgomote făcute de tovarăşa lui, şi totuşi îi erau vag cunoscute. Se tîrî cu luare- aminte înăuntru. Lupoaica îl întîmpină cu un mîrîit amenințător, care totuşi nu-l tulbură, dar rămase cuminte, la distanță; stătea însă cu urechea ciulită la alte zgomote - scîncete şi clămpănituri slabe ce răzbeau dinăuntru.
      Tovarăşa lui îl vesti supărată să-şi ia tălpăşița şi el se încovrigă, adormind în fața intrării. Cînd se crăpă de ziuă şi o lumină slabă pătrunse în vizuină, se întrebă iarăşi de unde ar putea să vină zgomotele acelea vag cunoscute. O notă nouă se simțea în mîrîitul amenințător ale tovarăşei lui. O notă de gelozie, şi lupul se arătă foarte grijuliu să păstreze o distanță respectuoasă. Totuşi descoperi, adăpostiți între picioarele ei, înşirați de-a lungul trupului, cinci mici ghemotoace vii, ciudate, tare pricăjite şi slabe, cu nişte ochi ce nu văzuseră încă lumina, şi care scheunau subțire. Rămase surprins. Nu era pentru prima oară în lunga şi glorioasa lui viață că i se întîmpla aşa ceva. Mai cunoscuse aceasta de cîteva ori, şi totuşi, de fiecare dată era o surpriză pentru el.
      Tovarăşa lui îl privi cu nelinişte. În fiece clipă scotea un mîrîit gros şi cîteodată, cînd i se părea că el se apropie prea mult, mîrîitul cel gros i se urca în gîtlej, devenind ascuțit. Lupoaica nu-şi amintea din propria ei experiență să i se mal fi întîmplat vreodată aşa ceva, dar instinctul - experiența oricărei mame de lup - o prevenea că există tați care şi-au mîncat puii nou-născuți şi fără de apărare. Acest instinct se manifesta ca o teamă ce o stăpînea cu putere şi care o făcu să-l oprească pe chior să cerceteze mal îndeaproape puii al căror tată era.
      Dar nu exista nici o primejdie. Chiorul simțea un îndemn care, la rîndu-i, era un instinct moştenit de la toți tații de lup. Nici nu-şi punea problema şi nici nu-şi bătea prea mult capul cu puii. Exista acolo, în însăşi ființa lui; era cel mai firesc lucru din lume ca el să-i dea ascultare, întorcînd spatele proaspetei sale familii şi luînd-o încolo, pe pîrtia vînatului din care trăia.

      Ștergere