luni, 29 septembrie 2014

Cum m-a ajutat Californication sa-l inteleg pe Bukowski

Californication?
Nu stii ce-i cu serialul asta?

Pai e serialul ala, cu multe gagici, sex si intamplari ciudate dar amuzante de ramai gen" WTF" " Nu-mi vine sa cred" si "Serios"?!

Personajul principal este un tip Hank Moody, care in procesul delicat al scrisului ( este tiparul scriitorului ce a devenit cunoscut datorita unui singur roman) pateste lucruri care mai de care mai amuzante. Ah. Si cunoaste multe femei. Si face sex cu ele.

Stiu. Toata treaba asta pare banala in draci.
Si plictisitoare. Si enervanta chiar.
Insa serialul are un farmec aparte. Si Hank la fel. Efectiv nu-l poti uri si ajungi sa-l intelegi.

Nu poti sa urasti un gentleman pana la urma nu?
Indiferent daca el este afemeiat, instabil emotional si alcoolic.



Citisem   Charles Bukowski-Femei.
Si cartea m-a facut sa rad.
1.Pentru ca personajul principal/alter ego-ul scriitorului este un ratat si o stie.
2. Pentru ca mi se parea, ca probabil, am gasit cea mai proasta carte scrisa vreodata

O sa ma explic.
Mie-mi plac cartile logice.
Da stiu, sunt moartea pasiunii.

Adica, mie trebuie sa-mi dai personaje ce fac X ca sa rezulte Y.
Ce au inteligenta si constiinta si ceva planuri de viata. Sau macar ce se cunosc pe ei insine bine.
Ce au acea complexitate interioara.
Ce nu traiesc degeaba.

Si Bukowski fix asta facea..traia degeaba.. Aparent.

Ma pierdusem.
Printre descrierile lui Bukowski despre cum vomita el prin tufisuri, dupa ajungea in pat cu vreo "grasa" pe care mi-o descria scarbos in cele mai amanuntite si oribile detalii ,ca apoi sa mai scrie un rand pentru vreo viitoare carte a sa si sa ajunga iar mahmur sau beat de-a binelea ca sa poata sa-si prezinte cartile in vreo locatie diversa.

Totul suna ca un "paradis" dubios pe care fiecare adolescent si l-ar dori de la viata.
Insa ca un iad pentru orice persoana ce se vrea a fi matura sau macar avand o viata mai...calma?! Stabila? Normala? Mai putin mizerabila macar?!

Flashback. Inapoi acum ceva ani in urma.
Eu rupta de beata si vomitand in vreo chiuveta.

Hmm. Sentimentul de autodistrugere avea chiar o tenta placuta desi durerea de stomac ma rupea.
Si totusi si pe atunci parca nu visam sa fiu asa...la un 50- 60 parca zicea Bukowski ca avea prin carte?!  Eu voiam un viitor stabil, dragut, calm chiar plictisitor dar normal.
Ma saturasem de nebunie. Desi ea inca isi avea lacasul in mine.

Vazand Californication insa.. Si pe Hank Moody. Atat de unit de mama copilul sau.
De femeia visurilor lui. De obsesia lui legata de scris si de a face asta perfect. M-am inmuiat..
M-am gandit la cum sunt relatiile intre artisti.

Karen a lui este arhitecta totusi si el scriitor. Noi cu joburi de birou ne oripilam la felul lor de a fi, dar ei totusi sunt artisti. Persoane creative si mult mai sensibile decat noi majoritatea.

Cu reguli de viata flexibile si cu dorinta egoista de a le fi doar lor bine. Fara sa le pese de altii si de parerea lor.

Perspectiva asta este noua pentru mine.
Pot zice ca-mi deschide chiar multe cai si-mi dezvaluie laturi noi despre mine.

Pentru ca asa cum stateam eu de multe ori uitandu-ma la cartea lui Bukowski - Femei si numindu-l in gand' betiv ratat' , acum inconstient ma gandesc la Hank si la felul lui de-a fi si apoi iar la Bukowski ce si in carte mentiona cum se comporta frumos pana si cu o drogata oarecare plus relatia ce-l chinuia cu zilele cu sculptorita Lidia ( ce pare sa-i semene mult lui Karen).

Ma gandesc la ei doi ca la niste baietei nesiguri pe ei, chinuiti de propriul lor spirit artistic dar si de iubirea ce amandoi o poarta femeii visurilor lor. Si ii iert. Pentru tot.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu