duminică, 7 septembrie 2014

Nu vreau sa fiu mama

Traiesc timpuri periculoase.
Varsta aia.
Stiti voi care.

Cand mai toti cunoscutii tai sunt casatoriti si au deja un copil.

Cand parintii te bat pe umar si asteapta nerabdatori sa faci la fel.

Cand tu te simti mai tanara decat te simteai la 15 ani si vrei sa continui sa o faci.

Cand n-ai de gand sa faci nici un pas, nici macar leganat ci sa stai pe loc, ca bine iti mai este!

Cand le zambesti sarcastic la toti si le zici"AHA. SIGUR asta o sa fac?!"

Dar nu. Nu o sa fac asta.
N-am planuri nici sa ma casatoresc, apoi sa fac un copil.

Radeam eu cand eram mica de treaba asta, ma gandeam ca o sa prind 45 de ani cu 3 divorturi la activ dar cu o vila cu vedere la mare.
Si sincer. Tare imi mai placea visul asta :D

Nu pot sa am grija nici de o pisica.
Serios.Mereu am avut alte persoane ce au avut grija de animalele mele.
Pe baza mea, ele mureau de foame si de sete si sfarseam mancata de ele. Prin somn.

Nu e ca sunt inconstienta. Sau imatura. Ok, poate putin.
Insa mereu ma gandesc la lucruri diverse si fac lucruri.
Nu pot sta locului si nu suport rutina.
Un alt suflet langa tine cere atentie, atentie pe care eu nu i-o pot oferi constant.

Un copil este deja altceva.
Un suflet fragil ce gandeste si este in permanenta evolutie.
Evolutie care depinde de atentia ta.
Este o responsabilitate ce multi si-o iau fara sa se gandeasca la ea. Si astfel se arunca direct in cap pentru urmatorii 25 de ani, in ceva, ce nu au analizat cum trebuie.
Nu simt nevoia sa fac aceeasi greseala.

Femeia sub 30 de ani.
Cat de independenta,stabila emotional si matura poate fi o femeie la varsta asta?
Ce conditii finaciare excelente, poti avea deja, incat acel copil sa o duca bine?

Si apoi partenerul ei de viata.
Un copil trebuie sa aiba doi parinti.
Este acel barbat suficient de matur sa fie tata?
Il vezi alaturi de tine atatia ani, macar pana cand copilul va fi suficient de mare?

Sunt lucruri ce trebuiesc analizate foarte bine.

Revenind la mine.

Nu suport presiunile societatii in general, dar asta, cum ca o femeie trebuie neaparat sa se casatoreasca si sa faca musai macar un copil, ma enerveaza maxim.
Nu toti suntem facuti pentru asa ceva.
Eu una, ca fetita ma visam femeie de afaceri. Sau/si artista.

Am ramas aceeasi.
Nu ma vad incadrata in acest standard.
Nu vad cu ce sunt eu mai anormala daca vreau sa-mi traiesc viata in maniera care ma face PE MINE fericita, nu pe altii.

Stiu ca in general, femeile de varsta mea, sunt deja casatorite.
Eu nu am vrut sa fac acest pas.
Am avut cu cine dar nu s-a simtit in regula.
Nici varsta,nici omul :)
Copilul este exclus. El din fericire, va avea alaturi o mama mult mai devotata si minunata decat mine.
Iar eu o sa o admir ca si-a ales aceasta cale.Cu maturitatea necesara.

Cat despre mine.
Continui sa am alte teluri in viata.
Daca ma voi casatori si divorta de 3 ori :)) Pai, nu stiu. Este posibil. O sa fie o experienta despre care o sa pot scrie macar,nu?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu