luni, 30 martie 2015

Dar tu stii ce-i iubirea?!

Ma gandisem la seria lucrurilor ce nu le cunosc.
Eu, o fi multe lucruri, dar nu-s o persoana sensibila.

As putea scrie o lista foarte lunga (daca m-ar tine memoria) cu toti barbatii pe care i-am atras, sedus, facut sa fie obsedati de mine si care m-au urat cu spume pentru ca i-am respins/am plecat/nu i-am vrut langa mine. Lista destinata insa ''iubirilor'' ar fi scurta sau inexistenta.

Eu n-am fost o fiinta/femeie ce sa traiasca pentru iubire,
Nu mi-am visat printul pentru ca stiam ca cer imposibilul.
Am trait doar pentru placere si am fost egoista si atat.

Stiam asa, ca ''iubirea''sa se produca, doua persoane trebuie sa-si gaseasca idealul

Sa se atraga mental, sa se atraga fizic(chimic), sa se potriveasca la emotivitate/sentimental, sa existe o compatibilitate sexuala perfecta, sa fie cei mai buni prieteni si cel mai important sa nu gaseasca aceasta perfectiune plictisitoare. 

Cat de des se poate intampla asta unui om, intr-o viata? Poate o data, poate de 2 ori. Atat.

Ce viata oribila! ar zice unele femei.
Cum sa traiesti fara iubire? Cum sa nu o cauti?
Este simplu, eram prea logica si stiam ca daca iubirea va aparea, ca va aparea si atat.

Nu puteam trai visand la un ideal. Nu-s o papusa. Nu-s o romantica.
Deci mi-am trait viata frumos si pasional zic eu.
Am pictat, am citit, mi-am depasit limitele, m-am legat ciudat de oameni si m-am bucurat de ei, am rupt prietenii si mi-am format altele si am calatorit.

La un moment dat stiu ca eram o enigma si pentru mine.
Nu stiam unde o sa fiu maine si nu-mi pasa. Adoram aceasta libertate.
Ma gandeam sa ma angajez pe un vas de croaziera si sa plec oriunde, sa vad unde o sa ajung.
Ce m-a oprit a fost ca am rau de mare.

'Ce mai faci? Pe unde mai esti?''
-Sunt in Romania. Am scris putin in ultima vreme.Cred ca-mi place sa scriu. Ma gandesc sa mai fac o facultate dar nu stiu inca.
'''Doamne ,esti nebuna! Alta? Trebuie sa ne vedem la o cafea sa mai vorbim! Mi-a fost dor de tine!''

Si asa treceau zilele. Parca fara voia mea. Desi eu le controlam, dar nu era acel control absolut, ci o bucurie combinata cu nebunia de a trai viata si simti zilele si a le accepta fix cum sunt.

El a aparut de unde nu m-as fi asteptat vreodata.
As putea scrie macar o carte despre cat de ciudat a fost totul.
Despre cum ne-am indragostit fara sa o stim.
Despre cum am stat luni, zile asa.
Despre acele atingeri pe mana pe furis si priviri cu subainteles pline de pasiune.
Despre acea dorinta ce ne cuprindea pe amandoi amenintand sa ne innebuneasca.
Si despre cum am cedat.

Nu. Nu-s o femeie ce sa scrie despre iubire.
Nu stiu nimic despre ea desi o traiesc.
Stiu ca depaseste orice logica/statistica.
Stiu ca este imposibil sa dai peste o persoana ce sa fie atrasa de tine la fel de tare cum esti si tu de el.
Sa fii genul cuiva si el genul tau.
Sa va terminati propozitiile.
Sa te doara cand celalalt sufera si sa simti asta de departe.
Sa simti ca cineva este al tau si ca-ti apartine, la fel cum ai simti acea naturalete emotionala, de a avea grija de un frate/sora si legatura aia puternica de sange dintre voi ce stiti amandoi ca exista acolo si este inexplicabila.

Sunt multe lucruri fara sens si improbabile in lume si este bine sa visam la ele.
Dar uneori poate trebuie sa le dam sansa lor sa apara in viata noastra. Sa nu le fortam.

Eu am pornit pe premiza ca iubirea nu exista si am gasit-o. Stupid nu?
Dar atunci cand ea aparuse eu eram pregatita pentru orice.
Acceptasem ca nimic in viata nu este sigur si nu poate fi explicat in totalitate.
Ca viata este minunata, nebuna si imprevizibila.
Deci cumva eram pregatita.
Voiam sa traiesc, sa simt. Sa fiu surprinsa.

Aud ca ne apropiem de 3 ani. Nu-s sigura de asta. Nu i-am simtit.
Se simte ca o saptamana maxim.
Si daca nu simti greutatea unui lucru inseamna ca este de bine, nu?

Da. Se simte al naibii de bine.
Sunt iubita cum merit, sunt respectata si acceptata si asta mi-a dat aripi.
Aripi ce poate nu le-as fi gasit de una singura.
Poate ca asta era piesa lipsa. Ce cautam cand totul era extraordinar, bine, incitant dar..cu o lipsa. Mereu lipsea ceva. Acum stiu ca el lipsea, pentru ca si eu ii lipseam lui. Si el ma tot cauta.

11 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. George Topârceanu - "Toamna în parc"

      Cad grăbite pe aleea
      Parcului cu flori albastre
      Frunze moarte, vorba ceea,
      Ca iluziile noastre.

      Prin lumina estompată
      De mătasa unui nor,
      Visătoare trece-o fată
      C-un plutonier-major.

      Rumen de timiditate
      El se uită-n jos posac.
      Ea striveşte foi uscate
      Sub pantofii mici de lac.

      Şi-ntr-o fină discordanţă
      Cu priveliştea sonoră,
      Merg aşa, cam la distanţă,
      El major şi ea minoră...

      http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/toamna.php

      Ștergere
    2. George Topârceanu - "Toamna în parc"

      Cad grăbite pe aleea
      Parcului cu flori albastre
      Frunze moarte, vorba ceea,
      Ca iluziile noastre.

      Prin lumina estompată
      De mătasa unui nor,
      Visătoare trece-o fată
      C-un plutonier-major.

      Rumen de timiditate
      El se uită-n jos posac.
      Ea striveşte foi uscate
      Sub pantofii mici de lac.

      Şi-ntr-o fină discordanţă
      Cu priveliştea sonoră,
      Merg aşa, cam la distanţă,
      El major şi ea minoră...

      http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/toamna.php

      Ștergere
    3. (oops - bad net connection, repeating comment)

      Ștergere
    4. ""Atât de fragedă, te-asameni
      Cu floarea albă de cireș,
      Și ca un înger dintre oameni
      În calea vieții mele ieși. "" Mi-a placut asta.

      Ștergere
    5. Nu <18 sau "barely legal", ci în sens de ''younger", şi ca să rimeze cu "major" (plutonier-major, grad militar - subofiţer).

      Am ajuns să admir "lolitele" doar estetic, îmi dau seama că nu mai pot pretinde din partea lor "o pornire autentica". Dar rămân... hehe... "panterele". :))))

      Ștergere
    6. Lolitele sunt periculoase si multe din ele stiu si foarte bine ce vor.

      Ștergere