Desi. privirea ei, gesturile, chiar ea ti-ar spune ca adora sa fie indragostita.
My own and only match. Cel ales. Cel ce avea ceva irezistibil.
El nu era acolo. El nu existase zeci de ani chiar.
Fetite, femei, profesoare, toate simteau fiorul dragostei si multe sufereau.
Nu ma vrea/ Nu ma place/ Nu pot sa-l am.
Undeva, pe jos, pictand un zid, fericita ca a scapat de ore datorita proiectelor ''extra'' era o fetita.
Nu stia sau mai bine zis nu putea intelege ce inseamna acea suferinta din cauza sexului opus, pentru ca cea mai importanta relatie era cea cu ea.
Era egoista cu fericirea ei. EA, ce simte/ce traieste si trebuia sa se simta bine , asta conta.
Si apoi, nu o interesa nimeni. Interesul pur fizic ( ''ce frumos este ala'') nu era suficient ca sa o faca sa suporte pe cineva.
Astfel a trait 17 ani fericiti.
Suna inuman. Poate nu era om.
Dar 17 ani din viata nu a fost indragostita de absolut nimeni.
Dupa nu s-au schimbat prea multe.
Fericirea ei. Dorinta ei pentru viata. Puterea ei de a trece peste orice. Capacitatea de a evolua, de a experimenta. Sunt atat de multe, isi datora atat de multe.
''Suflet de artista egoista. Asta-i problema.'' Si zambea.
Dar revenind... la poveste.
Cand a simtit ceva, altceva. A vrut sa distruga. Sa-i faca sa sufere. Sa tremure in fata ei si sa-i pice in genunchi. Isi zicea in minte ca nimeni nu-i poate rezista si scapa.
Ea daca vrea, obtine. Si da, a avut dreptate, nimeni nu i-a rezistat.
Si-a cladit un castel de orgolii distruse de barbati.
Dar ceva..au stiut doar foarte putini dintre ei. Cu cat dorea pe cineva mai tare cu atat de cruda era cu el. Faptul ca simtea o facea sa devina inumana.
Era printesa de gheata ce-i privea de sus si care le zicea ''Mai poti?'' sperand ca ei sa fuga, sa plece, sa se dea batuti, sa urle, sa dispara.
O si amuza acest joc ce-i drept.
Pentru ca-i era usor. Stia cum sunt barbatii. Cu cat era provocarea mai mare cu atat se aruncau mai disperati spre ea. Si ea le avea pe toate, frumoasa, mandra, desteapta si.. cu o idee mai inteligenta decat lasa sa se vada.
Trebuie sa ademenesti pestii cu ceva nu? Deci lasa sa scape o doza de vulnerabilitate inexistenta.
I-a mers? Desigur. Putea avea orice, putea sa ceara orice, pentru ca era ea, cea ce nu o avea nimeni ce-si crease o reputatie pe acest lucru. Si totusi, multi incercau sperand sa stie remediul la ''De ce ea nu iubeste pe nimeni?''
''Te-am iubit de cand aveai 15 ani vrei sa stii cate nopti m-am urat pentru acest lucru? Cat de pervers si nebun m-am crezut pentru ca-s atras de o copila? ''
Dar de ce. Asta era ceva necalculat, sau oare nu?
El era acolo ca ajutor, sprijin, suport moral, sa-i arate o lume precum ea nu o vazuse inca, cu iahturi, afaceri internationale si educatie superioara.
Dar si el a picat. Si poate nu trebuia.
Pentru ca facand asta tronul ei a urcat mai sus decat si-a imaginat ea vreodata.
Prin confesiunea lui el acum era obligat sa-i ofere tot si sa nu primeasca Absolut nimic ca restul.
Mai rau? Acceptase.
Lucrurile nu-s negre sau albe sunt gri. Ea nu stiuse sa iubeasca vreodata pentru ca mereu a primit tot.
Barbatii i-au apreciat , idolatrizat chiar Cruzimea , au iubit nebuneste pe acea printesa de gheata ce ii calca repetat si rade de ei. I-au respectat capacitatea de a nu iubi, fix la fel cum si ei nu iubesc usor pe multe femei.
Au vrut-o pentru ca era ca ei sau mai rea.
Nu oferea nimic daca nu primea totul/ daca nu era fericita.
Era mai rau ca un joc de noroc, Poate ai noroc, dar cel mai probabil nu vei avea, si nu vei ghici ce trebuie sa-mi oferi/faci ca sa ma ai.
Adevarul era.. ca nu facuse dragoste decat cu un singur barbat in toata viata ei.
Desi iubea sexul. Insa pe toti ce i-a avut, i-a devorat, folosit, si aruncat la gunoi.
Iar ei au simtit asta; Unii au si plans. Nu au adorat senzatia de a fi 'folositi'' nici macar sexual.
Cumva. s-au simtit ''femei'' / Femei carora li se cere sex dar nu sunt iubite la schimb.
Poate, printesa de gheata era animal.
Sau avea suflet de barbat si de asta stia atat de bine cum sa-i atraga.
Stia cum sa-i faca pe ei sa ii dea orice, sa se aplece in fata ei.
Stia cum sa nu iubeasca pana la momentul acela cand cineva va sti ce cheie i se potriveste exact la sufletul ei. Pana atunci sufletul ei nu ca era inchis dupa o poarta, nici macar nu exista.
Iar nimeni de-a lungul timpului nu putuse sa creada altceva.
Momentul venise. ''Orice nas isi are nasul''
El chiar exista. ''Ce are el asa special'' Toti erau socati, mai ales ea.
Ce avea el asa special.. initial o privire in care totul se reflecta altfel.
Apoi.. faptul ca el nu era dispus sa fuga. El nu era speriat de ea.
El era dispus sa ramana acolo nemiscat pana in momentul in care ea va vedea gheata topindu-se.
Daca nu, era dispus sa o sparga.
Senzatia era reala. Ea intuise nebunia lui. Si nu-si putea nega dorinta interioara ca el sa fuga, sa plece, sa dispara. Ea nu avea nevoie sa iubeasca. Iubirea o slabea.
Ea avea nevoie sa existe atat. Dar el nu putea trai fara ea.
Cu cat ea-l indepartea mai mult cu atat el venea mai in forta spre ea dorind sa o darame.
This is not a love story. Pentru ca ea-si doreste in continuare sa nu iubeasca si sa nu fie iubita.
Acum daca ar invata si sa minta mai bine. To be continnued..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu